duminică, octombrie 13, 2024
2.8 C
Poienile de sub Munte

Vladimir Tismăneanu : Se îngroașă gluma

Must read

AUR este vârful de lance al Partidei Ruse. Scopul acestui partid-mișcare extremist este să rupă România de alianțele ei politice, militare și economice. În acest sens, și nu numai, AUR este opusul a ceea ce proclamă.

La originea ideologiei AUR se află „strămoșismul”. Ori, „străbunismul”. Cultul rădăcinilor, originilor, brazdelor, sângelui si gliei. Exaltarea miturilor nebuloase și neguroase, inclusiv ale celor precreștine.

Arhaismul, atavismul, autarhismul. Misteriosul domn Călin Georgescu, pendulând între Clubul de la Roma și Clubul Valdai, uns în februarie 2022 președinte de onoare al partidului-mișcare extremist AUR, ulterior „separat” de grupul Simion-Târziu-Lavric, vine din zona laboratoarelor securist-geopolitic-futurologice ale epocii Ceaușescu.

Domnul Claudiu Târziu se plânge că discursul său de la Iași ar fi fost „răstălmăcit”, că nu a spus ceea ce a spus. Se autovictimizează în victima globaliștilor, el, suveranistul fără de prihană. A celor care vor răul României. Va urma curând și vorba magică: „neomarxiștii”.

mai mult la :

Se îngroașă gluma

 

 

Vladimir Tismăneanu este profesor de științe politice la University of Maryland și autor a numeroase cărți despre totalitarisme, ideologii, utopii și revoluții.

 

 

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article